Soare-Apune

E multa oboseala acumulata in ultima luna. Daca ma intreaba cineva cat timp a trecut de pe 8 aprilie pana acum, as fi in stare sa-i raspund fara sa clipesc: 7 luni si 24 de zile. Timpul meu subiectiv. Impartit, hasurat intre doua plecari si doua veniri, intre lucrul zilnic la gazeta si prietenii care ma suna deja, cu sufletul indoit, sa ma invite la o cafea, stiind ei ca sunt 80% sanse sa raspund ca nu am timp. Si nu mint. Nu mai am timp.

Nu mai am timp ca sa pot citi un Baudolino, de exemplu, si sa ma bucur, pitulata intre perine, iarna, pe covoare, visand cu ochii deschisi la Cornul de Aur si mieii pregatiti cu leustean si mirodenii, la Comneni, la porfirogeneta cronicara pe care am citit-o intr-o vara trista si lunga, cu sufletul in extaz, dupa Hesiod sau dialoguri, la mica mea lume in care detaliile sunt tot ceea ce conteaza, iar pe blazonul lui Pantazi intotdeauna lebada bicefala, cu gatul armonios strapuns de sageata va semnifica altceva decat semnifica o lebada bicefala cu o sageata trecandu-i prin gatul armonios, la momentele in care povesteam cu un prieten de la Cluj,acum plecat in Franta si facand arta video, despre Aberatiile lui Baltrusaitis, la momentele in care o alta draga prietena ma facea sa ma indragostesc iremediabil de arhitectura, in timpul unor discutii somptuoase in frigurile nordului, intr-o lumina verde, a unui sfarsit de lume grafic, lipsit de altfel de orice misticism, dar plin de mitologie high-tech. Giger, Tinderticks, mirosul tutunului de pipa, intunericul perpetuu, iarna.

Oare e trist ca aproape toata viata mea s-a petrecut inlauntru, in spatele zidurilor, in mijlocul cartilor, intre creion si hartie, intre vioara si partituri, intre limbi straine si nopti pierdute cu patima unei cunoasteri care ma complexa pe masura ce inghiteam tot mai multe pagini? Oare e trist ca jocurile mele de copilarie se construiau pe scenariile din Odiseea sau Eneida? Oare e trist ca nu am stiut niciodata sa ma bucur deplin de un camp cu flori fara sa simt nevoia sa-l pictez sau sa-i fac un filtru prin care acea puritate a simturilor sa fie "imblanzita" printr-o comuniune cu mintea, cu ratiunea, cu perceptia, cu logica?

Ma simt aproape de un apus inevitabil. Al firii, ca si al meu.

Si pe bune daca stiu ce sa fac...sa ma duc in ziua Apocalipsei intr-un lan de grau sau sa ma foiesc, according to the plan, prin gradinile Versailles-ului?

Pentru ca, nu-i asa? stam de jocuri si jucarii...Leapsa

Pentru ca am primit leapsa in discutie si de Pe Luna si de la Serai (asa-mi trebuie daca stau sa citesc ce scrie lumea pe bloguri, in paralel cu fluxurile de stiri), ma execut...

Asa suna textul zavistiei. Si pentru ca mi-e lene sa recontextualizez pasajul de la punctele 4-6, voi spune doar ca pe cei care se simt vizati din bara de link-uri de pe Dex - si nu numai - , ii incurajez calduros si cu disperare sa procedeze in acest sens (Adica: Pol, Anca, Mako, Cosmin si inca alti doi indivizi doritori pe care ii rog sa-mi scuze lipsa crasa de impolitete, dar sa se traga la sorti)

Deci retzeta:

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.


Deci textul cartii:

"Vrei sa fim impreuna, nu-i asa? Mami si tati.
Ma las intr-un genunchi si-mi privesc fiul in ochi. Sunt in apa si atat de aproape de el, incat ii simt caldura pielii."

Na, uite ce iese cand ai o droaie de carti de SF la indemana!!!!

Deci e din The Year's Best Science Fiction - Antologiile Gardner Dozois, 2, Nemira,
iar fragmentul este din povestirea "Deus ex Homine", de Hannu Rajaniemi, despre care aflam ca "s-a nascut in Finlanda, dar actualmente traieste in Edinburgh, Scotia, unde lucreaza la teza de doctorat in teoria stringurilor".

Asta ma face sa ma simt brusc mult mai bine.

Rezolutiile Go-lightly pentru 2008

Sa scriem mai des. Sa ne deprimam mai rar. Sa avem mai mult timp pentru patinaj si biliard, pentru cafele si vorbite cu oamenii dragi prin crasmele bucurestene sau de aiurea, prin Europa sau Asia (de ce nu si in Americi?). Sa huzurim, sa avem linistea necesara pentru infruntarea cosmarului cotidian, indiferent de forma pe care o ia. Sa ne luam animale de casa, daca realmente trebuie si in functie de alergiile personalizate. Sa facem fotografii nimicurilor esentiale. Sa nu alungam oamenii de langa noi prin neintelegeri, nerabdari sau prin curiozitati excesive. Sa nu fim mai intelegatori decat e cazul. Sa avem rabdare.

An cu multe calatorii in fata. Budapesta, Sankt Petersburg, Londra, Tokyo. Curiozitate: oare cate si in ce fel se vor concretiza?

Autobiografie de celuloid

Provocare sosita de Pe Luna. Si cum umbla la registrele de gadilici fin al imaginatiei subsemnatei, nu pot ceda tentatiei si iata ce iese.

Din capul locului, trebuie spus ca ma vad traind in mai multe filme deodata. Asta pentru ca, fireste, nu ma pot decide nicicum sa ma dedic exclusiv unuia dintre scenariile posibile, buba care se trage - dupa cum constata tot detinatoarea foii de pe Luna - din apucaturile umanismului renascentist si anacronic ce ma domina inca, in toata splendoarea atipica erei digitale si pseudo-postmoderniste in care ne desfasuram.

Revenind insa la filme:

1. In "Pacientul englez" (pe care l-am vazut intr-o zi infrigurata cu apus sublim de 1 ianuarie 1998, la cinematograf in Bucuresti, plecand de la Targoviste dupa-amiaza spre capitala cu un prieten drag si cu ai sai special pentru a vedea acest film; dupa care ne-am intors acasa si am rontait fistic pe drum, tinandu-ne de mana pe furis, trancanind cate in stele si imaginandu-ne intr-o poveste cam ca cea dintre Almasy si Katharine Clifton, culmea e ca o si traiam, dar in splendoarea infranata a unei adolescente intarziate si fara prabusirile aferente in desert, cel putin nu textual). Astfel, ma vad erotic compatibila pe deplin cu intensitatile lejer siropoase si bine cosmetizate scenaristic ale marilor povesti de iubire in care fireste se moare, apoi se revine la normal, dupa ce se ard centrale nucleare in combustia inspamantatoare a diverselor suflete sfasiate, al meu sau al altora. Aiurea... povesti de dragoste ca-n Pacientul Englez nu exista decat in literatura! :)

2. In "Mata Hari". Da, recunosc, gasesc ca marile dive de genul Gretei Garbo sau Marlenei Dietrich sunt singurele capabile sa ma inspire in cautarea feminitatii aleia intunecate, complicate, fermecatoare, elegante si cu iz de Calea Victoriei interbelica. Da, recunosc, am o slabiciune teribila pentru politeturile pe care gentlemenii le desfasoara in prezenta unei astfel de femei. Si atunci cand ma simt Mata Hari, nu pot decat sa cedez discret si cu sarm unui asalt galant, unui compliment bine tintit, unei sarutari discrete a mainii, unui buchet de flori (pentru ca se apropie primavara, freziile m-ar bucura nespus). Si nu pot decat sa fac ce face Greta Garbo in Mata Hari, oricat de ciudat ar putea parea ochilor de acum, privirii politically correct si egalitatii universaliste a globalizarii pe care - recunosc - o dispretuiesc suveran.

3. In "Strigate si soapte". Acolo (si in oricare alt film a lui Bergman) imi traiesc mortile celor din jur, rationalizate, cerebralizate, asumandu-le, agonizandu-le, nemaincercand sa le dau un sens, ci doar un loc in mai marea plaja a tuturor posibilitatilor din viata. Deci cu Bergman, imi fac scoala in arta mortii si in stiinta cea vesela a vietii. Sunt imbracata in alb in acest film.

4. In "Breakfast at Tiffany's". In care devin Golightly si fumez cu porttigarete lungi de 45 de cm intr-o camera in care nu poti arunca un ac si in care toata lumea se face manga, pe deplin vesela. Am senzatia si intuitia ca numai in anii 60 si numai intr-un film cu scenariul facut dupa un roman al lui Capote m-as putea distra fara sa pic in ridicol, fara sa fiu acuzata de usuratate si de lipsa de gratie. Ca atare, in Breakfast at Tiffany's, eu sunt eu.

5. In "Dune" (toata seria). Care inca nu a fost facut (ma refer la ecranizarea care sa ma satisfaca pe deplin), pentru ca acolo, cu siguranta mi-ar face o placere teribila sa fiu a dracului, sa ma joc cu mintile oamenilor, sa stapanesc la perfectie arta seducerii ca instrument politic, pentru ca acolo as fi libera sa fiu puternica pe deplin, sa fiu cruda din rationamentele necesitatilor superioare (nicidecum cele legate de afecte), pentru ca sunt inca aproape convinsa ca iubirea aici este o mare slabiciune a fiintei umane, al carui farmec deseori e confundat cu tandretea, si cred ca iubirea aici nu are ce cauta intr-un scenariu al puterii, lipsita de mistica si de alte impopotonari ideologizante.

6. In orice film al lui Bertolucci. Pentru ca as trai marea mea dragoste pentru imagini si idei frumoase fara alte explicatii, pur si simplu.

7. In "Poveste fara sfarsit", in "Aristocats", in "Emperor's New Groove", in "101 Dalmatians", chiar si in "Cartea junglei", pentru ca sunt mereu copil si nu rezist desenelor animate nici daca viata mea ar depinde de asta.

Si gata.

Dam provocarea mai departe Zazei, Ancai Pol, Ancai Damacus, lui Cosmin cel Metropopan si Ancai Macoviciuc. Si oricui vrea sa scrie despre cum se bate viata cu filmul.

Sfarsit de an ca la abator

De la Go-lightly pana la maratonul de suplimente care trebuiesc trimise in teascurile de la tiparnitza in timp record saptamanile acestea, un an in care s-au intamplat de toate. Evenimentul 2007 a fost pelerinajul la Paris in doua runde pentru alegerile prezidentiale. La o distanta apreciabila vine suplimentul, care din septembrie incoace imi mananca tacticos sanatatea si neuronii. Dar eu il iubesc si nu i-o iau in nume de rau. Asa fac copiii cand sunt mici...

In rest, n-ar mai fi nimic demn de mentionat. A, ba da, Rembrandt-ul si Warhol-ul de la Amsterdam, din noiembrie. Ca atare, un an ca oricare altul (nici nu vreau sa ma gandesc ce mai poate veni in 2008 :D)

Voi ce-ati mai facut de cand au napadit buruienile in gradina engleza din comitatul Cheshire?


Edit din 6 ianuarie 2008: si da, poate ca cel mai important moment al anului: inteviul cu Tori Amos, fix de ziua mea, pe 13 iulie. O zi Tori Amos de la cap la coada. Dar fiind atat de speciala si de a mea, nici nu mi-a trecut initial prin cap s-o mentionez aici. Multumiri celor care au sesizat inadvertentza! :)

Cheshire

Dupa antologica pisica toata un ranjet ce ne furnizeaza stema pentru Dexy, comitatul Cheshire intra in istorie pentru arestarile din dosarul atentatelor esuate de la Londra si Glasgow... Din categoria "Relatii internationale ad-hoc si en detail". Doritorii pot da un google news inspre verificare, ca sa nu incarcam locul cu linkuri.

Simteam un acut imbold sa prind momentul, ca sa se asorteze cu serbetul madamei Zaza, care incendiaza taclalele Seraiului pe chestiuni ce ne trezesc infinite nostalgii ale unei copilarii pline de gustul delicat al placerilor extrase din flori. C'est tout.

:D

Leapsa livresca de la Serai

"[p.110: Thus brought up suddenly into the light] it seemed possessed of great size and depth, was like a world in which one could take one's stuff and climb up the hills, she thought, and go down into valleys, and to her pleasure (for it brought them into sympathy momentarily) she saw that Augustus too feasted his eyes on the same plate of fruit, plunged in, broke off a bloom there, a tassel here, and returned, after feasting, to his hive. That was his way of looking, different from hers. But looking together united them".

Virginia Woolf, To The Lighthouse, p.111, Everyman's Library, Alfred A. Knopf, New York Toronto , First Included in Everyman's Library, 1938, Copyright 1927 by Harcourt Brace Jovanovich, Inc. Copyright renewed 1955 by Leonard Woolf. Published by arrangement with Harcourt Brace Jovanovich, Inc. Library of Congress Cataloging-in-Publication Data. Woolf, Virginia 1882-1941. To The Lighthouse/Virginia Woolf. p. cm.-(Everyman's library) ISBN 0-679-40537-2 I. Title

PR6045.072T6 1992 92-52912 CIP

Printed and bound in Germany
by Graphischer Grossbetrieb Possneck GmbH



E bine, Zaza?

Leapsa la Anca Pol, Anca Damacus, Anca Macoviciuc, Cosmin Popan.

Luati o carte, deschideti-o la pagina 111 si scrieti primul paragraf. Atata tot. Pe blog, la voi.



D (cu drag)