Autobiografie de celuloid

Provocare sosita de Pe Luna. Si cum umbla la registrele de gadilici fin al imaginatiei subsemnatei, nu pot ceda tentatiei si iata ce iese.

Din capul locului, trebuie spus ca ma vad traind in mai multe filme deodata. Asta pentru ca, fireste, nu ma pot decide nicicum sa ma dedic exclusiv unuia dintre scenariile posibile, buba care se trage - dupa cum constata tot detinatoarea foii de pe Luna - din apucaturile umanismului renascentist si anacronic ce ma domina inca, in toata splendoarea atipica erei digitale si pseudo-postmoderniste in care ne desfasuram.

Revenind insa la filme:

1. In "Pacientul englez" (pe care l-am vazut intr-o zi infrigurata cu apus sublim de 1 ianuarie 1998, la cinematograf in Bucuresti, plecand de la Targoviste dupa-amiaza spre capitala cu un prieten drag si cu ai sai special pentru a vedea acest film; dupa care ne-am intors acasa si am rontait fistic pe drum, tinandu-ne de mana pe furis, trancanind cate in stele si imaginandu-ne intr-o poveste cam ca cea dintre Almasy si Katharine Clifton, culmea e ca o si traiam, dar in splendoarea infranata a unei adolescente intarziate si fara prabusirile aferente in desert, cel putin nu textual). Astfel, ma vad erotic compatibila pe deplin cu intensitatile lejer siropoase si bine cosmetizate scenaristic ale marilor povesti de iubire in care fireste se moare, apoi se revine la normal, dupa ce se ard centrale nucleare in combustia inspamantatoare a diverselor suflete sfasiate, al meu sau al altora. Aiurea... povesti de dragoste ca-n Pacientul Englez nu exista decat in literatura! :)

2. In "Mata Hari". Da, recunosc, gasesc ca marile dive de genul Gretei Garbo sau Marlenei Dietrich sunt singurele capabile sa ma inspire in cautarea feminitatii aleia intunecate, complicate, fermecatoare, elegante si cu iz de Calea Victoriei interbelica. Da, recunosc, am o slabiciune teribila pentru politeturile pe care gentlemenii le desfasoara in prezenta unei astfel de femei. Si atunci cand ma simt Mata Hari, nu pot decat sa cedez discret si cu sarm unui asalt galant, unui compliment bine tintit, unei sarutari discrete a mainii, unui buchet de flori (pentru ca se apropie primavara, freziile m-ar bucura nespus). Si nu pot decat sa fac ce face Greta Garbo in Mata Hari, oricat de ciudat ar putea parea ochilor de acum, privirii politically correct si egalitatii universaliste a globalizarii pe care - recunosc - o dispretuiesc suveran.

3. In "Strigate si soapte". Acolo (si in oricare alt film a lui Bergman) imi traiesc mortile celor din jur, rationalizate, cerebralizate, asumandu-le, agonizandu-le, nemaincercand sa le dau un sens, ci doar un loc in mai marea plaja a tuturor posibilitatilor din viata. Deci cu Bergman, imi fac scoala in arta mortii si in stiinta cea vesela a vietii. Sunt imbracata in alb in acest film.

4. In "Breakfast at Tiffany's". In care devin Golightly si fumez cu porttigarete lungi de 45 de cm intr-o camera in care nu poti arunca un ac si in care toata lumea se face manga, pe deplin vesela. Am senzatia si intuitia ca numai in anii 60 si numai intr-un film cu scenariul facut dupa un roman al lui Capote m-as putea distra fara sa pic in ridicol, fara sa fiu acuzata de usuratate si de lipsa de gratie. Ca atare, in Breakfast at Tiffany's, eu sunt eu.

5. In "Dune" (toata seria). Care inca nu a fost facut (ma refer la ecranizarea care sa ma satisfaca pe deplin), pentru ca acolo, cu siguranta mi-ar face o placere teribila sa fiu a dracului, sa ma joc cu mintile oamenilor, sa stapanesc la perfectie arta seducerii ca instrument politic, pentru ca acolo as fi libera sa fiu puternica pe deplin, sa fiu cruda din rationamentele necesitatilor superioare (nicidecum cele legate de afecte), pentru ca sunt inca aproape convinsa ca iubirea aici este o mare slabiciune a fiintei umane, al carui farmec deseori e confundat cu tandretea, si cred ca iubirea aici nu are ce cauta intr-un scenariu al puterii, lipsita de mistica si de alte impopotonari ideologizante.

6. In orice film al lui Bertolucci. Pentru ca as trai marea mea dragoste pentru imagini si idei frumoase fara alte explicatii, pur si simplu.

7. In "Poveste fara sfarsit", in "Aristocats", in "Emperor's New Groove", in "101 Dalmatians", chiar si in "Cartea junglei", pentru ca sunt mereu copil si nu rezist desenelor animate nici daca viata mea ar depinde de asta.

Si gata.

Dam provocarea mai departe Zazei, Ancai Pol, Ancai Damacus, lui Cosmin cel Metropopan si Ancai Macoviciuc. Si oricui vrea sa scrie despre cum se bate viata cu filmul.