Soare-Apune

E multa oboseala acumulata in ultima luna. Daca ma intreaba cineva cat timp a trecut de pe 8 aprilie pana acum, as fi in stare sa-i raspund fara sa clipesc: 7 luni si 24 de zile. Timpul meu subiectiv. Impartit, hasurat intre doua plecari si doua veniri, intre lucrul zilnic la gazeta si prietenii care ma suna deja, cu sufletul indoit, sa ma invite la o cafea, stiind ei ca sunt 80% sanse sa raspund ca nu am timp. Si nu mint. Nu mai am timp.

Nu mai am timp ca sa pot citi un Baudolino, de exemplu, si sa ma bucur, pitulata intre perine, iarna, pe covoare, visand cu ochii deschisi la Cornul de Aur si mieii pregatiti cu leustean si mirodenii, la Comneni, la porfirogeneta cronicara pe care am citit-o intr-o vara trista si lunga, cu sufletul in extaz, dupa Hesiod sau dialoguri, la mica mea lume in care detaliile sunt tot ceea ce conteaza, iar pe blazonul lui Pantazi intotdeauna lebada bicefala, cu gatul armonios strapuns de sageata va semnifica altceva decat semnifica o lebada bicefala cu o sageata trecandu-i prin gatul armonios, la momentele in care povesteam cu un prieten de la Cluj,acum plecat in Franta si facand arta video, despre Aberatiile lui Baltrusaitis, la momentele in care o alta draga prietena ma facea sa ma indragostesc iremediabil de arhitectura, in timpul unor discutii somptuoase in frigurile nordului, intr-o lumina verde, a unui sfarsit de lume grafic, lipsit de altfel de orice misticism, dar plin de mitologie high-tech. Giger, Tinderticks, mirosul tutunului de pipa, intunericul perpetuu, iarna.

Oare e trist ca aproape toata viata mea s-a petrecut inlauntru, in spatele zidurilor, in mijlocul cartilor, intre creion si hartie, intre vioara si partituri, intre limbi straine si nopti pierdute cu patima unei cunoasteri care ma complexa pe masura ce inghiteam tot mai multe pagini? Oare e trist ca jocurile mele de copilarie se construiau pe scenariile din Odiseea sau Eneida? Oare e trist ca nu am stiut niciodata sa ma bucur deplin de un camp cu flori fara sa simt nevoia sa-l pictez sau sa-i fac un filtru prin care acea puritate a simturilor sa fie "imblanzita" printr-o comuniune cu mintea, cu ratiunea, cu perceptia, cu logica?

Ma simt aproape de un apus inevitabil. Al firii, ca si al meu.

Si pe bune daca stiu ce sa fac...sa ma duc in ziua Apocalipsei intr-un lan de grau sau sa ma foiesc, according to the plan, prin gradinile Versailles-ului?